Despre carte: 1913 / Duminică dimineața, Mikitich nu a avut un presentiment că își trăiește ultima zi în lume. În acea dimineață s-a trezit sub gardul fostei sale colibe și multă vreme nu și-a dat seama unde se află și ce se întâmplă cu el: în jurul lui se răspândea un fel de lume extraordinară. Își dădea seama doar că stă întins în grădina de brusture și văzu deasupra lui un zori roz. Dar din această zori o umbră neagră a căzut asupra lui... umbra s-a mișcat și era atât de mare încât îi era înfricoșător să se uite la ea. Se uită la ea cu ochi purpuri... și deodată înjură, apoi începu să râdă când această umbră, atingându-i dureros piciorul, se legănă și se îndepărtă de el. A recunoscut vaca vecinului, i-a recunoscut imediat coliba... și și-a amintit că vaca nu mai era a vecinului său și coliba nu mai era a lui. Apoi se ridică cu greu la picioarele lui tremurătoare, se ridică, sprijinindu-se de gard și privind strada pustie cu un ochi nesimțit..